În cadrul proiectului Competence Center ID 317444, este organizat cursul de formare profesională „Manager în Securitate și Sănătate în Muncă (SSM)”, program neacreditat ANC, destinat dezvoltării competențelor manageriale în domeniul securității și sănătății în muncă.
Programul de formare are o durată totală de 60 de ore și se adresează persoanelor din grupul țintă care ocupă sau vizează funcții de coordonare și management al activităților SSM în cadrul organizațiilor.
Cursul este organizat de CNIPMMR, în colaborare cu PTIR, în conformitate cu obiectivele proiectului, și urmărește consolidarea capacității de planificare, coordonare și monitorizare a activităților de prevenire și protecție la nivel organizațional.
Pe parcursul programului, participanții dobândesc competențe privind organizarea și monitorizarea activităților de prevenire și protecție, aplicarea și verificarea respectării legislației SSM, gestionarea sistemelor de alarmare și siguranță, monitorizarea echipamentelor de muncă și a instalațiilor de protecție, urmărirea măsurilor dispuse de autoritățile competente, integrarea cerințelor SSM în relațiile contractuale, elaborarea și aplicarea instrucțiunilor proprii, precum și promovarea unei culturi organizaționale orientate spre siguranță și responsabilitate. Programul include și componente dedicate dezvoltării durabile, principiilor orizontale și adaptării la schimbările tehnologice.
La finalizarea programului, participanții obțin certificat de absolvire/participare, cu recunoaștere la nivelul CNIPMMR.


